Amurg de realitate

Usa inalta se deschise. Zgomotul asurzitor ii linisti pe toti. O camera inalta, intunecata, peretii fiindu-i plini de masti cenusii. Atmosfera era apasatoare si obosita, ca un copil stresat de un test neimportant. Ideile trantite pe covorul aspru si prafuit sunt legate atat de tare, incat nici cel mai amortit cantec de vioara nu le mai dezleaga, vreodata.
Ideile se strangeau, nu mai aveau sange care sa le curga prin vene, care sa le hraneasca sufletul. Dar noi credem in ele. Nodul dintre ele nu putea fi desfacut, doar taiat, iar in cazul acesta, ideile nu mai aveau nimic in comun, nu se mai cunosteau, nu se mai hraneau din acelasi creier.
Afara ploua, iar picaturile reci se preling pe fereastra, ca sangele cald pe perete, dupa o crima. Sunt prinse in cuie pe perete, le doare dar nu tipa. Nu le poti omori, le poti chinui. Dar nu exista alta solutie, iar umbra din fotoliu le desparte, ca pe niste gemene, la nastere, crezand ca le omoara.
Dar ideile traiesc acum singure, in tine, de aia nu mai esti in toate mintile, si de aia esti rupt de realitate.

By me