"Asteptarea moarte are" - Capitolul I

Atentie! Orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare. Personajele si actiunile sunt fictive.


Austria, martie 2001


Sunetul asurzitor al avioanelor se aude enervant. Goana de oameni se indreapta spre poarta B1. Sunt stresati si toti se grabesc sa ajunga la autocarul care-i va duce pe pista.
- Ce a spus doctorul?
- A spus ca sunt destul de bine, rezultatul analizelor va intarzia putin, dar ne va instiinta deindata ce vor ajunge.
- Asta e bine. Unde esti acum?
- Tocmai am ajuns in aeroport. E o caldura infernala si e foarte aglomerat.
- Nu sunt sigur daca voi putea ajunge sa te iau de la aeroport. Ai putea sa iei un taxi pana la ``Riva rosa`` si sa ne vedem acolo? Mai am putina treaba la birou.
- Sigur. Te sun cand ajung.
- Ai grija de tine!
Alda se indreapta spre standul de ziare, cu o cafea aburinda in mana. Geanta ei era destul de grea, dar valiza nu-i facea probleme. Isi cumparase un roman politist, apoi isi puse ochelarii de soare pe ochi si se indrepta pasiv spre poarta.
Soarele se reflecta in ochelarii ei, in spatele carora se ascundeau doi ochi mari si caprui. Era o femeie inalta, cu parul brunet si usor ondulat, cu buze subtiri si trasaturi bine conturate.
In scurt timp avionul decola. Isi scoase cartea din geanta, dar peisajul de afara ii distrase atentia. Acum era cu ochii atintiti pe geam. Privea cerul si simti ca timpul se opri in loc, norii fiind ca niste stropi de ploaie surprinsi de un aparat de fotografiat. Apoi avuse un deja vu. Alda avea talentul de a-si imagina orice auzea. Isi aminti de ``Stairway to heaven``. Parca mai vazuse odata norii din acelesi unghi.
Pentru cateva momente se speriase, avea frica de inaltime si impresia ca avionul s-ar putea prabusi in orice moment. Dar nu se putea gandi acum, in timp ce ,afara, norii imbratisau soarele. Nu putea pierde asta. Apoi devenise melancolica, incepuse sa se gandeasca la viata ei, la copilaria ei trista si la Odin.
Timpul trecea pe nesimtite si acum mai avea doar cincisprezece minute pana sa ajunga acasa. Privea pe geam reflexiile soarelui in mare, apusul, orizontul, cum apa se contopea cu cerul. Dar nu mai era atat de incantata. O macinau alte ganduri, alte posibile intamplari din suburbiile Venetiei.

Amurg de realitate

Usa inalta se deschise. Zgomotul asurzitor ii linisti pe toti. O camera inalta, intunecata, peretii fiindu-i plini de masti cenusii. Atmosfera era apasatoare si obosita, ca un copil stresat de un test neimportant. Ideile trantite pe covorul aspru si prafuit sunt legate atat de tare, incat nici cel mai amortit cantec de vioara nu le mai dezleaga, vreodata.
Ideile se strangeau, nu mai aveau sange care sa le curga prin vene, care sa le hraneasca sufletul. Dar noi credem in ele. Nodul dintre ele nu putea fi desfacut, doar taiat, iar in cazul acesta, ideile nu mai aveau nimic in comun, nu se mai cunosteau, nu se mai hraneau din acelasi creier.
Afara ploua, iar picaturile reci se preling pe fereastra, ca sangele cald pe perete, dupa o crima. Sunt prinse in cuie pe perete, le doare dar nu tipa. Nu le poti omori, le poti chinui. Dar nu exista alta solutie, iar umbra din fotoliu le desparte, ca pe niste gemene, la nastere, crezand ca le omoara.
Dar ideile traiesc acum singure, in tine, de aia nu mai esti in toate mintile, si de aia esti rupt de realitate.

By me

Dezamagire?

Piesa se aude slab in casti,
In timp ce privirea ta cauta ceva familiar.
In lumina crepusculara a noptii
Nu se mai aude nici o soapta,
Nu se mai distinge decat o umbra.
Ai adormit inaintea mea,
Eu avand timp acum sa te studiez amanuntit,
Sa-ti privesc trasaturile simple.
Mainile mele reci cauta o haina.
Mi-e frig acum, dar voi dormi imediat.
Lumina tarzie a diminetii ma face sa ma simt mai obosita,
Dar in acelasi timp ma adoarme la loc, langa tine.
O seara confuza, cu multe semne de intrebare
O dorinta arzatoare, dar un curaj jalnic.
Imi e greu sa-ti disting silueta in intuneric,
Dar degetele tale ma ajuta sa-ti conturez chipul,
Sa-ti simt buzele moi si mainile calde,
Care-mi tremura pe spate.
Un alt tablou sters, cu o banca rece,
Un cer bestial, senin si plin de stele,
Si fumul unei tigari care imi incalzeste sufletul.
Urmeaza melodia perfecta si un gest tampit
Apoi devenim ca doua placute metalice,
Care converg una spre cealalta, dar nu se ating niciodata.
O ultima privire calda si un zambet,
Si toata lumea pleaca.
Fara o imbratisare, fara un "Ne mai vedem..." .

Frederick

In the middle of nowhere
I`ve got no place to go.
On your face is the map of my world
And your eye are the keys from my door.

You are a mess! You just brang me in your course
And then, you left me alone,
Now I`m feelin` so lost, like on another coast,
And that`s the one I hate the most.

Baby, don`t leave me anymore in this dark
You are the spark I`m looking for.

Kiss me for the last time
The last time you`ll see me;
I will die tomorrow,
By cancer, I will show.

You will cry tomorrow, maybe
But after a week
You will forget me,
Like I was a shit.

You will growin` up slowly
And you will be a father,
You`ll have a good life,
A son and a daughter.



By Teo