"Asteptarea moarte are" - Capitolul 3

Acelasi bloc neschimbat, aceeasi casa a scarii si acelasi apartament 22. Casa era curata si aerisita ca de obicei, perfecta pentru relaxare sau pentru munca. Abia astept sa imi mai petrec putin timp cu ea, sa mai povestim si sa mai gatim impreuna. Alda este o companie perfecta pentru un capricios precum sunt eu. Ea stie mereu cum sa ma multumeasca si cum sa ma faca sa zambesc.
- Odin, eu o sa merg in pat, sunt foarte obosita.
- Sper ca nu te deranjeaza daca mai raman putin, vreau sa ma mai uit o data pe dosarul doamnei Krieten.
- Cum vrei. Noapte buna.
Alda plecase putin dezamagita, stiam asta. Dar avem tot timpul din lume sa stam impreuna, mai ales dupa ce ne casatorim, o sa inteleaga. Am si uitat. Cred ca o sa ii propun asta dupa ce o sa termin cu ultimele doua dosare.
Ma indrept spre camera de zi, o camera inalta, cu pereti albi si ferestre inalte. Ma asez pe canapeaua moale. Ce dosar? O sa ma relaxez intai.
Inchid ochii, aerul flutura usor perdeaua, apoi fuge prin parul meu. Amintirile imi sunt insirate in mintea mea, ca pe o banda de caseta.
Usa de la intrare s-a trantit brutal. Alda a fugit, insotita de un tip cu un pardesiu negru si o palarie. In mana dreapta avea o servieta, iar in mana stanga un pistol. Am sarit ca ars de pe canapea, si m-am indreptat spre usa. Am iesit descult pana in fata blocului, si involuntar am strigat-o. "Alda!" E ultimul cuvant care imi suna in cap, inca. O ultima strigare, si dupa blocuri se mai zaresc doar doua siluete fugind de mana. Sunt blocat acum. Am ramas nemiscat, panica m-a cuprins, iar tamplele imi sunt ude. Vantul rece imi flutura tricoul larg, iar talpile imi sunt inghetate. Nu stiu de ce noaptea e atat de racoare, dar sincer, nu asta ma intereseaza acum. Ce sa fac? Instinctiv o iau la fuga, in urma lor. Ajung la coltul blocului alaturat, ma opresc pentru o secunda si realizez ca cineva e dupa colt. Transpir, respir necontrolat, lacrimez. Ce se intampla? Am mutit pentru cateva momente.Omul cu pardesiul negru isi lipise pistolul de calibrul 9mm de tampla mea. Alda era in spatele siluetei, cu mainile ei catifelate pe umerii lui, privindu-ma adanc in ochi. Simt cum ma trec fiori, imi vad moartea cu ochii, in urmatoarele secunde voi fi la pamant, zacand intr-o balta de sange.

"Asteptarea moarte are" - Capitolul 2

Venetia, martie 2001

Ma uit pierdut pe fereastra. Ce frumos e cerul de aici. Ah, daca ar fi si Alda cu mine acum. Alda! Cat e ceasul?
Ma intorc cu scaunul de la fereastra, si din graba rastorn ceasca de cafea pe camasa si pe dosarul doamnei Krieten. "Asta da ghinion!". Bine ca am o camasa de schimb. Strang repede foile imprastiate bajbaind o injuratura si indesandu`le in servieta. " De data asta chiar nu o sa mai intarzii! Dar dosarul? Lasa dosarul! Doar nu vrei sa o faci pe Alda sa te astepte! "
Am coborat in graba scarile, intr-o mana avand servieta, iar cu cealalta incheindu-ma la camasa. Ajung in parcare, ma uit dezorientat unde imi este masina. A da. Cheile. Unde sunt cheile? "O nu! Sper ca nu sunt in birou!" . Ma caut in buzunare, in servienta. Nimic. " Poate macar autostrada va fi mai libera! ".
- Unde esti? Ai ajuns?
- Acum vroiam sa te sun. Da, acum sunt in taxi. In 10 minute sunt la restaurant.
- Cred ca ajungem deodata. Bine. Atunci ne vedem acolo.
- Pa.
Asa am eu obiceiul asta prost, sa nu salut cand inchid. Bine ca pe Alda nu o deranjeaza. Atat imi mai lipseste acum. A da. Si sa nu uit. Trebuie sa iau o floare. Nu stiu de ce. Cred ca ii va placea, de vreme ce eu nu i-am cumparat niciodata asa ceva. Mie unul mi se par inutile, dar acum ...
Am ajuns. O cladire mareata, cu arhitectura specifica Italiei. Geamuri mici, flori pe pervaze si o priveliste draguta spre mare ...
In timp ce admiram cunoscutul ``Riva Rosa`` , niste pasi apasati se aud in spate si ...
- Heei !
Ma intorc si, intr-o secunda, doua maini calde ma imbratiseaza. Sunt putin uimit. Sau poate doar am uitat. Involuntar ma apropii de ea si ii simt buzele calde, mereu aceleasi. Alda ma ia de mana.
- Sa intram.
Ea e mereu aceeasi, niciodata alta. Cum ma priveste, cum imi zambeste. E atat de frumoasa.
- Alda, ma bucur sa te revad. Mi-a fost dor de tine. Astea sunt pentru tine.
- Si mie Odin, spuse ea plina de fericire si luand buchetul.
- Nu ma asteptam.. Sunt placut uimita. Multumesc.
Ii citeam asta in ochi. Si ea era nerabdatoare sa ma vada, sa ma tina de mana, sa ma sarute.
- Buna seara. Ati dori un meniu?
- Nu, multumesc. Doua cafele, una doar cu zahar, una simpla si doua pizza Quatro Stagione.
- Desigur.
Urma o pauza de cateva minute in care ne-am zambit si am comunicat prin priviri.
- De unde ai stiut?
- Ce sa stiu? A, e preferata ta doar. Credeai ca am uitat?
- Nu stiu. Am intrebat doar.
...
- Si spune-mi, cum a fost drumul?
- Destul de obositor. Doar stii..
- Iti place Austria?
- Sper ca urmatoarea data cand o vizitez sa fie din placere, nu din obligatie. De luni incep tratamentul ...
"De acum urmeaza vestile proaste..."
- Cand a spus doctorul ca suna?
- Nu stiu, zilele astea.
- Sunt langa tine, stii asta.
- As vrea sa te imbratisez, dar nu pot aici.
- Da. Avem timp de acum.
Discutia este intrerupta de chelner. Mirosul condimentelor adaugate imi face si mai foame.
- Pofta buna sa aveti!
- Multumesc, ne faceti si nota va rog?
- 15 euro, va rog.
- Desigur.